Oftatul cizmarului…

La un părinte înţelept vine într-o zi un creştin care avea un atelier de cizmărie:

– Părinte, spune-mi ce pot să fac în legătură cu rugăciunea mea de dimineaţă. Am atât de mult de lucru încât nu reuşesc s-o zic de la un cap la altul. Clienţii mei sunt oameni săraci. Au o singură pereche de pantofi (ce vremuri!!!). Mi-aduc încălţările să le repar seara şi eu trebuie să le termin, pentru ca dimineaţa oamenii să poate merge la muncă.

Părintele îl întrebă pe cizmar:

– Ce-ai făcut până acum?

– Păi, răspunse omul spăşit, sunt zile în care mă scol foarte de dimineaţă, zic foarte rapid rugăciunea şi mă apuc de lucru. Dar sunt zile când n-o mai zic deloc, pentru că mă aşteaptă mulţi pantofi să-i repar. În acele zile mă simt un mare păcătos. De fiecare dată când ridic ciocanul să bat cuie în pantofi, inima îmi oftează şi gândesc că sunt un mare ticălos, de vreme ce nu sunt în stare să-mi zic rugăciunea de dimineaţă.

Părintele se uită la el cu o privire compătimitoare şi-i zise:

– Omule, să ştii,  că, uneori, oftatul tău din inimă, părerea ta de rău că nu ai putut să te rogi mai mult, e tot o rugăciune şi face mai mult decât o rugăciune de dimineaţă zisă în grabă şi cu mintea împrăştiată. Dacă eu aş fi Dumnezeu, aş preţui acel oftat mai mult decât rugăciunea ta de dimineaţă.

         Despre oftat se pot spune multe . Oftăm când suntem supărați, dezamăgiți, dar și când avem regrete. Iar atunci când regretăm cu adevărat , facem un mare pas către iertare , asta pentru că vorba proverbului „greșeala recunoscută este pe jumătate iertată.”

 

6 comentarii la articolul “Oftatul cizmarului…

Lasă un comentariu