Fii – nu încerca să devii și simte-te bine în pielea ta !

Să aștepți ca altcineva să te facă fericit este cea mai mare șansă de a fi nefericit. Chiar dacă din când în când te surprinzi nefericit, neliniștit, nervos sau neîmpăcat, totuși nu uita că ai în tine sămânța aceluia care ești cu adevărat. Ș-apoi „frumusețea fizică deschide uși , dar frumusețea interioară deschide tot cerul.”(G. P. Betan)

A fost odată un elefant mare şi frumos. Se numea Lelebum.  

De la trompă până la coadă era albastru complet. Acest lucru îl făcea foarte nefericit. Voia să fie de culoare gri ca ceilalţi elefanţi. În tristeţea sa cea mare se gândea el:

`Oare dacă voi mânca doar verdeaţă, nu se va colora pielea mea în verde?`. Și Lelebum începu să consume doar lucruri verzi: fasole verde, salată verde, banane verzi, o pălărie verde, ciorapi verzi. Lelebum deveni verde ca iarba şi toţi râdeau de el şi-l asemănau cu o broască verde.

Acum era nervos. Se duse la plimbare şi, de mânie, începu să mănânce toate florile albe pe care le întâlnea în cale. Deja îl durea burta şi el tot mai mânca. `Până la urma urmei, tot trebuie să devin gri`, se gândea el. Dar totul mergea pe dos. Deveni din ce în ce mai alb. Când mergea pe zăpadă oamenii nu-l mai deosebeau. Şi dacă era desenat într-un caiet, niciun copil nu-l mai observa pentru că era alb.

De aceea, Lelebum era foarte trist. De ce trebuie să i se întâmple aşa ceva tocmai lui? Cum să-l recunoască din nou oamenii? Se aşeză pe pământ şi plânse amarnic. Cum plângea, lacrimile cădeau pe pământ şi se formă o baltă, apoi un lac de lacrimi. Atunci Lelebum se gândi: `Poate că-mi vor trece grijile dacă mă voi scălda un pic`, şi sări în apă. Când ieşi afară împrospătat văzu – dar nu-i venea să creadă – că de la trompă până la coadă era aşa de albastru şi aşa de frumos ca înainte. Plin de bucurie şi fericire, Lelebum dansă şi stropi cu apă ca o fântână arteziană.

          Nu contează cum arăți pe dinafară, tot ce contează este interiorul tău. Dacă ai inima și sufletul frumoase și curate ești un om plăcut lui Dumnezeu. Îngrijește-te de frumusețea interioară, pentru că ea contează în fața lui Dumnezeu! Trăiește-ți viața  în așa fel încât dacă cineva te-ar vorbi de rău, nimeni nu l-ar crede.

         Nu uita că ești unicat pe lumea asta! Că nu este nimeni altul ca  tine în acest univers. Există lucruri pe care doar tu le poți face și doar felul în care le faci tu le face să fie unice.

         Așadar ,nu te mai chinui sa fii ceea ce nu ești. Una dintre cele mai mari provocări ale vieții este să să fii tu însuti într-o lume care încearcă să te facă precum  ceilalți. Oricum, cineva va fi mereu mai frumos ca tine, mai isteț sau mai tânăr, dar cu siguranță nimeni nu poate fi ca tine. Fii tu însuți și oamenii cu bun simț te vor iubi pe tine, unicul,  adevăratul.

       ”Fii – nu încerca să devii” ( Osho ) și simte-te bine în pielea ta !

 

13 comentarii la articolul “Fii – nu încerca să devii și simte-te bine în pielea ta !

  1. ” Nu contează cum arăți pe dinafară, tot ce contează este interiorul tău. Dacă ai inima și sufletul frumoase și curate ești un om plăcut lui Dumnezeu. Îngrijește-te de frumusețea interioară, pentru că ea contează în fața lui Dumnezeu! ” Asta , in fatza lui Dumnezeu insa , din pacate , traim cu totii printre oameni iar in fatza oamenilor , conteaza imens cum arati la exterior iar acesta-i un mare ADEVAR ! Nu ma-ndoiesc d e faptul ca , si dumneata te-ai lovit in viata de acest concept : ” aspectul exterior insemneaza mai mult de jumatate din impresia pe care-o faci oricarui om cu care vi in contact „. Eu cel putzin , m-am convins in cei aproape shaptezeci de ani de viata cat de real , cat adevarat este respectivul concept . Respect !

    • Asa este , draga Marian ! Toate conteaza cate putin in viata asta, dar totul porneste din interior spre exterior si nu invers . Multumesc mult pentru tot si pentru toate . Respect !
      W/e excelent 1 🙂

  2. Ce poveste frumoasă și ce pildă! „Sunt”, e atât de simplu de pronunțat și atât de dificil de a renunțat. Să fie? O zi frumoasă (că mi-ai înfrumusețat-o și tu pe a mea)! 🙂

  3. Dacă tu crezi că arăți frumos pe dinăuntru, nu prea mai contează ce cred ceilalți. Din mulțumirea de sine și de darurile vieții vine și fericirea.
    Fericire zilnică îți doresc! 🙂

Lasă un comentariu