Fii bun și nu judeca după aparențe

O tânără stătea şi aştepta avionul în sala de aşteptare a unui aeroport mare. Pentru că trebuia să aştepte mult timp, şi-a cumpărat o carte şi un pachet cu biscuiţi. Ca să treacă timpul mai uşor, s-a aşezat în sala de aşteptare VIP şi a început să citească. Lângă ea, pe scaunul alăturat, erau biscuiţii şi pe următorul scaun era un domn care citea ziarul. 

Când a început pachetul şi implicit primul biscuit, domnul de alături a luat şi el unul. Ea s-a simţit indignată, dar n-a zis nimic şi a continuat să citească. În interiorul ei îşi spunea: „Uite ce fel de persoană e acest bărbat! Dacă aş avea  puţin curaj, i-aş face morală.”
Şi aşa de fiecare dată, când ea lua un biscuit, lua şi el unul.  Acest lucru o înfuria, dar nu dorea să fie cauza unei scene. Când a mai rămas în pachet ultimul biscuit, ea gândea: „Ah, acum vreau să văd ce îmi zice când se vor termina toţi!” Bărbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt în două şi i-a dat jumătate. „Ah! Asta e culmea!” gândi ea şi îşi luă lucrurile, cartea şi geanta pentru a pune acolo jumătatea de biscuit rămasă când…surpriză! deschizând geanta vede că pachetul de biscuiţi era întreg, neatins, în geantă!
Se ruşină de modul în care s-a comportat şi abia atunci înţelese că pachetul de biscuiţi pe care îl mâncase nu era al ei, ci al domnului de alături. Mai mult acel domn  împărţise cu ea chiar şi ultima bucăţică, fără a se simţi indignat, nervos sau superior, în timp ce ea se comportase urât şi îşi simţise orgoliul atins. Şi nici măcar nu avea posibilitatea să se explice sau să-şi ceară scuze. 
           
         Oare de câte ori în viață   am mâncat „biscuiţii” altcuiva fãrã sã ne dãm seama? Sau, oare  de câte ori ne-am simțit  ruşinaţi de propriile gânduri, atitudini sau fapte pe care , până la proba contrarie  le-am crezut adevărate 100% ?
Înainte de  a judeca pe alții ar trebui să ne uităm mult mai bine în jurul nostru și să cântărim lucrurile.Greu de spus, nu-i așa! Un lucru este sigur : dacă facem asta ne vom da seama că nu întotdeauna lucrurile sunt ceea ce par a fi.
         Și încă ceva : indiferent că ești bun ori ba, nu judeca pe nimeni! N-ai nici un drept să o faci, asta fiindcă nu ești el și  nu vezi, nu simți, nu trăiești ca el, ci ca tine.

12 comentarii la articolul “Fii bun și nu judeca după aparențe

  1. Mi-ai amintit de momentele copilariei. Cand imparteam biscuitii cu toata clasa. Cred ca trebuie sa invatam de la copii sa luam lucrurile asa cum sunt, fara prea multe prejudecati.☺
    O zi frumoasa!☺

    • Sunt si asemenea oameni care din putinul lor impart altora fara sa astepte recompense,etc..Vorba unui -nu-mi vine in minte acum-Ajută oamenii din mult-puţinul ce îl ai. Dă-ţi tainul, nu îl precupeţi.
      O zi excelenta !

  2. Tocmai am sosit de la piață. N-ar fi mare lucru, dacă nu aș fi fost binecuvântat cu același sentiment de bunătate. Un bătrân generos, de la care am cumpărat mai multe pere, mi-a oferit toate merele pe care le mai avea de vânzare. Nu știu care a fost motivația, dar am văzut pe fața lui că era bucuros, iar eu m-am simțit la fel.
    Să ai parte numai de bunătate, dragă prietene!

Lasă un comentariu