Fă-ți timp

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să te alini oricând!
Fă-ţi timp pentru-adevaruri şi adâncimi de vis,
Fă-ţi timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,
Fă-ţi timp s-asculţi ce spune o floare, un cocor!


Fă-ţi timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!
Fă-ţi timp să stai cu mama, cu tatăl tău – bătrâni…
Fă-ţi timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini…
În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să guşti frumosul din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, că eşti de multe mistere-nconjurat!
Fă-ţi timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul sens!
Fă-ţi timp, acum!
Să ştii: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi!

Autor : Rudyard  Kipling

Adevărate lecții de viață pentru fiecare dintre noi. Fă-ți timp pentru tine, pentru bucuriile vieții, pentru cei dragi, pentru tot ce te face , cu adevărat , fericit. Toate astea pentru că este bine să rămânem cu călătoria unei vieți pline de frumos .

11 comentarii la articolul “Fă-ți timp

  1. Excelentă poezie! Acest mare autor ne-a lăsat numai creații frumoase, pline de înțelepciune. Așa este, în această alergare neostoită, în acest iureș al vieții, trebuie să ne facem timp pentru ceea ce este cu adevărat important, pentru ceea ce ne aduce lumină și bucurie în suflet, pentru ceea ce ne îmbogățește spiritual și pentru ceea ce vom lua cu noi după „marea trecere” spre veșnicie…
    Mulțumesc mult pentru acest moment de mare sensibilitate.
    Toate cele bune și o zi binecuvântată! 🙂

    • Alergare neostoita este viata noastra , in pare parte a ei…poate doar catre final ne mai asezam , ne mai tragem sufletul si constantam lucruri pe care le impartasim celor tineri. Este VIATA !
      O zi excelenta sa ai , draga Alex ! 🙂

  2. Un îndemn de a ne bucura de singurul moment pe care îl avem cu adevărat – acum. O poezie pe care o recitesc de fiecare dată cu aceeași plăcere, pentru că este plină de adevăr. Mulțumesc! 🌈

    • Asa este…ce a fost a fost , ce fa fi va fi, dar ziua de astazi ne-a fost data sa ne bucuram de ea-facand ceea ce ne face fericiti !
      O saptamana plina de bucurii zilnice ! 🙂

  3. Rudyard Kipling nu-i cumva cel ce-a scris ” Cartea junglei ” ? Scrie frumos iar aceasta monstra prezentata de dumneata ar fi o incununare a scrierilor sale sale daca , n-ar fi uitat sa adauge la aceasta lista si : Fa-ti timp pentru a spune IARTA-MA . Iarta-ma M. Cooper daca-ti par cumva un Gica Contra si , cu aceasta ocazie iti doresc sa ai parte de o duminica cat mai linistita , RESPECT !

    • Dreptate ai in toate , draga Marian si nu esti un Gica contra si un Marian cel intelept care te stârneste si pentru care eu iti multumesc. O zi plina de bucurii si impliniri ! 🙂

  4. Facem ce facem și tot pe timp dăm vina, deși noi suntem cei care-l administrăm. Trebuie doar să-l împărțim echitabil și în funcție de priorități. Numai că, adesea, pe când învățăm s-o facem, ne dăm seama că nu ne-a mai rămas mult.

Lasă un comentariu