Educația copilului- prioritatea părinților…

Se spune că erau odată trei olari iscusiţi care s-au întâlnit într-una din zile cu un bătrân . Acesta le-a spus:

-Dragii mei, mie mi-e urât singur. Nu aţi vrea să mă ajutaţi şi să-mi dăruiţi cu mâinile voastre pricepute trei copilaşi de lut ca să-mi ţină de urât?

– Ba da, moşule, te ajutăm, au spus meşterii mândri că pot să-şi arate priceperea.

Şi s-au apucat de lucru. În timpul acesta, bătrânul, care nu era un om obişnuit ci chiar Dumnezeu, le-a gătit alături o masă copioasă de se mirau şi meşterii de unde scoate atâtea bucate. Unul dintre olari, care era mai leneş şi mai pofticios, mai mai că-i venea să-şi lase treaba şi să se înfrupte din bucate.

– Când credeţi că aţi terminat, veniţi de vă ospătaţi puţin din bucatele mele, le-a spus moşneagul şi s-a făcut nevăzut.

Atât i-a trebuit olarului celui leneş că a şi sărit la masă, în timp ce copilaşul său de lut nici măcar pe jumătate nu era gata. Colegul lui, văzându-l că mănâncă, s-a oprit şi el şi a trecut la masă fericit. Al treilea, însă, a muncit până la capăt şi şi-a terminat copilul de lut.

Când s-a întors bătrânul i-a mustrat pe cei doi olari leneşi şi l-a felicitat pe cel de-al treilea pentru lucrul bine făcut. Şi la toţi trei le-a spus:

-Vedeţi aşa e şi în viaţă: unii oameni sunt foarte serioşi în a-şi modela prin educaţie proprii copii, dar alţii sunt ispitiţi de tot felul de lucruri şi-şi lasă odraslele neterminate, adică nemodelate.

Sursa : radio romania-actualitati.

O bună pildă pentru toți părinții în a-și crește și educa  copiii asemenea olarului cel harnic. Cea mai eficientă metodă de educare este aceea de a face noi înşine ceea ce-i învăţăm pe alţii, adică să fim exemple pentru copiii noștri. Ș-apoi educaţia nu este doar un cuvânt, doar un sfat, ci mai degrabă un exemplu într-un climat de afecţiune,  plin de iubire şi încredere.

3 comentarii la articolul “Educația copilului- prioritatea părinților…

  1. Chiar imi pare rau s-o spun dar…nu-i chiar cea mai reusita ” pilda ” . Astia de la radio romania – actualitati , cred c-au ramas in pana de subiecte altminteri , nici macar in gluma nu se puteau gandii sa spuna asemenea gogomanie . Auzi dumneata : ” unii oameni sunt foarte serioşi în a-şi modela prin educaţie proprii copii, dar alţii sunt ispitiţi de tot felul de lucruri şi-şi lasă odraslele neterminate, adică nemodelate.” Pai ce , parintii isi ” modeleaza ” copii pentru a ajunge fix ca ei , sau pentru a ajuta – in acest fel asemuindu-se cu insasi Dumnezeu – ca lumea , omenirea sa castige niste oameni noi , niste oameni total diferiti de cum au fost ei parintii , in viata lor ??? Asta-i una iar a doua : societatea si mediul inconjurator au o pondere de minim 75% in modelarea , in educatia oricarui copil iar asta , se stie de la Freud incoace ! Oricum ar fi , copii sant diferitzi , total diferiti de ” olarii ” care-i ” modeleaza ” si , depinde doar de ei daca , ” olul va fi unul de cinste sau de rusine ” dupa cum spunea mai nu stiu cand , mai nu stiu unde , insasi Mantuitorul Isus Hristos . M. Cooper iti doresc sa ai o saptamana cat mai linistita iar cei ce te-nconjoara sa te trateze cu cinstea cuvenita ” olarului ” dar mai ales cu cinstea cuvenita meritelor dumitale .

  2. Să ia aminte fiecare, dar mai ales cei care au copii. Că prea mulţi sunt pofticioşi să se pună cât mai repede la „masa” încărcată, iar rezultatele se văd.

Lasă un comentariu