Cunoaște-te pe tine însuți, sau povestea omului care se fura pe el însuși

lumea-taCa să fii tu însuţi, trebuie să te cunoşti pe tine însuţi, adică, să te studiezi pe tine însuţi.

Studiază-te nu numai din perspectiva a ceea ce eşti, ci şi din perspectiva a ceea ce ai putea deveni.(Colin Turner)

Emmanuel Ninger este numele eroului povestirii noastre , pe care am aflat-o  pe internet. Era un artist tare talentat. Obişnuia să îşi cumpere cele necesare de la un magazin al cărui patron îl cunoştea bine.

Într-una din zile, domnul Ninger şi-a plătit cumpărăturile cu o bancnotă de 20 Usd. Patronul magazinului i-a acceptat banii şi i-a pus în sertarul casei de marcat. Totuşi acesta a remarcat că s-a murdărit pe degete cu cerneală. A devenit suspicios şi a anunţat poliţia.

Poliţiştii au obţinut un mandat de percheziţie a casei lui Emmanuel Ninger. În podul acesteia au găsit instrumente de reproducere a bancnotei de 20 Usd. Au găsit şi 3 portrete pictate de d-l Ninger. Erau deosebite.

De fapt, dacă stai să te gândeşti, trebuia să aibă talent ca să poată reproduce bancnotele. A reuşit să păcălească o mulţime de persoane până în ziua ghinionistă în care patronul acelui magazin a observat cerneala de pe degete.

După arestarea sa, cele 3 tablouri s-au vândut la o licitaţie publică cu 5.000 usd fiecare. Culmea e că practic i-a luat aproximativ aceeaşi perioadă de timp pentru a picta bancnota de 20 usd cât i-a fost necesar pentru pictarea unui tablou de 5.000 usd.

De multe ori nu avem o părere bună despre noi. Nu realizăm care ne sunt talentele şi aptitudinile sau nu ştim să le valorificăm în folosul nostru şi al altora. Ajungem să ne furăm pe noi înşine încercând să găsim scurtături care să ne ducă mai repede la rezultatele dorite, facem compromisuri, înşelăm. S-ar putea ca pe termen scurt să ne meargă bine, dar cu siguranţă , pe termen lung , totul se va întoarce împotriva noastră.

Așadar , cunoaște-te pe tine însuți și lumea va fi a ta !

6 comentarii la articolul “Cunoaște-te pe tine însuți, sau povestea omului care se fura pe el însuși

  1. ” Ca să fii tu însuţi, trebuie să te cunoşti pe tine însuţi, adică, să te studiezi pe tine însuţi. ” Este absolut imposibil caci , o chestie dintr-astea dureaza mai mult decat poate dura viata ta ! Cat stai sa te analizezi , viata trece si te trezesti intr-o buna zi ca mori bine merci , acesta-i motivul pentru care , am toata intelegerea si aprobarea pentru lucrarea dlui. Emmanuel Ninger . Daca-i iesea figura… se dovedea cu adevarat EMMANUEL – IUBIT DE DUMNEZEU ! O dorintza mi-asi exprima : saptamana viitoare , sa-ti dea Dumnezeu intelepciunea de-a te autodescoperi si , eventual de-a reusii acolo unde , Ninger a dat-o in bara : RESPECT ! P.S. Cat de prost sa fie cineva incat , sa vina c-o bumashca falsa la o pravalie unde-l cunoaste toata lumea… inclusiv politia ? Mie unul , imi pare ca si-a cautat-o cu lumanarea tipul . 🙁

  2. De multe ori trebuie sa pățim un necaz ca să vedem ce comori ținem ascunse în noi. „Marfa care nu e scoasă la vânzare nu are nici o valoare”
    Simina

Lasă un răspuns la M. Cooper Anulează răspunsul