Cum se poate „cumpăra” fericirea?

Nefericirea este pretutindenea, dar și fericirea de asemenea. Nu o spun eu , a spus-o marele Voltaire. O poveste găsită pe internet , de luat aminte, ne arată cât de simplu este să -ți aduci  fericirea…cu „banii jos”.

Într-o zi, eram trist. Cugetam la greutăţile vieţii şi avusesem şi o suferinţă, venită de la oameni. Şi iată că la uşa casei mele, se ivi prietenul care totdeauna ştia să biruie tristeţea.

Îmi zise:                                                     

– „De ce eşti trist?”

Îi spusei de ce.

El, surâzând, îmi zise:

– „Hai să cumpărăm puţină fericire.”

M-am uitat cu mirare la prietenul meu. El nu glumea, ci râdea cu faţa deschisă:

– „Ia ceva bani cu tine… – îmi spuse – şi plecarăm. Şi prietenul m-a dus de-am căutat nişte săraci, cărora le-am dat de pomană câte un ban. Cu fiecare ban dat, tristeţea pierea din duhul meu, iar când ne-am întors acasă, amândoi eram cu sufletul plin de pace şi de îmbucurare.

– „Vezi” – îmi zise prietenul – „cum se poate cumpăra fericirea?”

Şi de atunci, când încercarea şi tristeţea vin asupra mea, plec şi cumpăr fericirea, dând ajutor(nu doar în bani) celor mai încercaţi şi mai trişti ca mine.

Bine faci , bine primești ,nu-i așa ?

Așadar grăbeşte-te să faci bine cât mai poţi, asta pentru că nu ai putinţa să-l faci oricând. Ș-apoi dacă vrei să faci un bine și să te simți fericit, atunci fă-l când este nevoie.

8 comentarii la articolul “Cum se poate „cumpăra” fericirea?

  1. E bine să dăruiești, dar e și mai bine când știi cui trebuie să dăruiești. Eu aleg bătrânii și copiii, fiind cei mai expuși nevoilor. Îți doresc zile cu multe motive pentru a fi fericit, dragă prietene! 🙂

    • Faci un lucru tare bun, draga Petru…suntem , se pare, pe aceeasi lungime de „obiceiuri”…sa-ti mearga bine toata saptamana ! 🙂

  2. „Şi de atunci, când încercarea şi tristeţea vin asupra mea, plec şi cumpăr fericirea, dând ajutor(nu doar în bani) celor mai încercaţi şi mai trişti ca mine.

    Bine faci , bine primești ,nu-i așa ?” Fericirea din pacate sau poate ca …din fericire , nu se poate cumpara cu nici o suma de bani din lume , oricat de consistenta ar fi acea suma iar asta ar trebuii sa ne intre in minte tuturor : in minte si-n suflet ! Poti fi fericit fara sa ai chioara-n punga si de asemena , poti fi nefericit dormind pe un munte de bani . Acesta-i oare un paradox sau , face parte dintr-un plan al …”cuiva ” ??? Respect M. Cooper si-ti doresc sa ai , o saptamana FERICITA sau …. PLINA DE FERICIRI ! 😎

    • De acord cu tine , draga Marian ! Ce bine o spunea si Eminescu -„Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic, și nimic având totul.” O zi excelenta ! 🙂

  3. A fost o perioada in care participam organizat la strângerea de cadouri pentru Sărbătorile de iarna. Fiecare cumpăra câte ceva pentru copii;cu mare drag cumpăram. Era o zi în care adunam cadourile, apoi stăteam la o cafea, făceam schimb de ideii,relaționam. Era frumos,satisfacție si o mulțumire sufleteasca. Dar tot ce e bun si frumos s-a dovedit ca nu durează mult. A dărui e un gest nobil,indiferent cui si ce. Seara frumoasa!

    • Jos palaria pentru gesturile minunate pe care le-ati avut . Sunt convins ca implinirea sufleteasca a fost mare. O zi minunata ! 🙂

Lasă un comentariu