Cum se face educația la alții? Modelul spartan aplicat de japonezi

Știați că în școlile japoneze nu există femeie de serviciu? Că dacă un copil de 4 ani merge singur pe stradă sau cu metroul nimeni nu sesizează Protecția copilului? Și că prețul unei case este dat de reputația școlii din zona respectivă? Japonia are o cu totul altă mentalitate și un sistem de educație care multora li s-ar putea părea spartan. 

De la 3 ani, copiii din Japonia merg neînsoţiţi la grădiniţă. Iar de la 4 ani circulă singuri cu metroul. În Ţara Soarelui Răsare, micuţii sunt învăţaţi să fie modeşti şi politicoşi aşa că niciodată nu veţi vedea un copil care face nazuri.

Deşi trăiesc în una dintre cele mai tehnologizate ţări din lume, japonezii îşi cresc copiii după principii si valori vechi de sute de ani. Aceştia sunt educaţi să fie liniștiţi, modeşti şi politicoşi, astfel încât să nu îi deranjeze niciodată pe cei din jur. O altă valoare care le este insuflată copiilor de mici este respectul: respect pentru cel de lângă tine, respect pentru locul în care trăiesc şi respect pentru societate. De unde a pornit însă totul?

„Japonezii au crezut întotdeauna că trăiesc ca într-un sat. Fiind o insulă şi neavând unde să se ducă, ăsta a fost principiul lor, că nu au unde să se ducă mai departe de această insulă, şi că trebuie să trăiască unii cu ceilalţi. Şi atunci este foarte important să nu se deranjeze unii pe ceilalţi. Iar în momentul în care tu arunci ceva pe jos sau vorbeşti un pic mai tare sau jigneşti pe cineva, în momentul respectiv l-ai supărat pe celălalt, toată comunitatea va şti şi el nu se va mai simţi bine în această comunitate”, explică Alexandra Jidiuc, specialist în cultura niponă.

Deşi sunt cunoscute pentru blândeţea şi armonia cu care îşi cresc copiii, mamele japoneze încearcă să îi responsabilizeze de la cele mai mici vârste. De exemplu, ele îşi poartă bebeluşii în slinguri peste tot, tocmai pentru a-i obişnui de mici cu toate activităţile.

Copiii sunt crescuţi pentru a deveni ulterior cetăţeni model. Încă de la şcoală şi până când termină liceul, elevii se ocupă exclusiv de curaţenie.

În Japonia există personal special care să se ocupe de curăţenie DOAR în aeroporturi, acolo unde este un flux mare de turişti străini, şi în marile corporaţii. În rest, în toate institutiile publice, funcţionarii se ocupă de această activitate.

„Noi facem curăţenie la şcoală! După prânz, cu cârpa, ştergem tot de pe podea şi facem curăţenie şi la toaletă”, spune Chinatshu Kawamoto, profesoară de limba japoneză, aflată în România.

În şcolile japoneze nu există femeie de serviciu. Este iarăşi un element care pe mine m-a surprins în condiţiile în care la noi copilul nici măcar tabla nu o şterge, pe principiul că trebuie ştearsă de doamna învăţătoare”, spune Alexandra Jidiuc.

„Mamele japoneze îi ajuta pe copii, dar mai mult îi încurajează: Hai! Tu poţi să faci singur! Dar părinţii români ajută copilul imediat, îi şi îmbracă”, a constatat Chinatshu Kawamoto.

Chiar dacă pentru europeni poate părea exagerat, mamele îşi lasă copiii să meargă singuri la grădiniţă, încă de la vârsta de 3 ani. În prima zi îi conduc să le arate drumul, în a doua zi doar îl urmăresc şi din ziua a treia cei mici sunt pe cont propiriu.

În schimb, „părinţii români iau ghiozdanul copilului şi îl cară ei, la noi copiii au responsabilitatea ghiozdanului lor”, spune Chinatshu Kawatomo.

Rolul mamei este acela de a învăţa copilul să se descurce singur şi de a forma un viitor adult responsabil. De aceea, nu va fi o surpriză pentru nimeni să vadă un copil de 4-5 ani care merge singur cu metroul. Mai mult, în Japonia, nici un părinte nu îşi duce copilul la şcoală cu maşina.

Nu sună nimeni la Protecţia copilului şi surpriza este că aceşti copii nu au nici telefoane mobile la ei. Folosesc telefoanele publice şi este considerat un proces de responzabilizare a copilului de mic, pentru că mama japoneză spune că Dacă eu nu îmi învăţ copilul ca la 6 ani să meargă cu metroul, când va învăţa acest lucru?”, explică Alexandra Jidiuc.

În cultura niponă EDUCATIA este pe primul plan. Preţul unei case, de exemplu, este dat de reputaţia şcolii din zona respectivă. Şi dacă până la 3 ani părinţii răspund pentru faptele copilului, când intră la şcoală autoritatea este încredinţată EXCLUSIV profesorului.

Deşi elevii au un program de şcoală normal, după orele de curs fiecare elev participă la cluburi și merge la bibiotecă.

„Studiază foarte mult în afara casei, pentru că sunt spaţii special dedicate studiului. O să îi vedeţi că sunt mereu cu cartea după ei, toţi copiii japonezi au o carte mai ales în metrou şi permanent citesc”, povestește Alexandra Jidiuc, specialistă în cultura japoneză.

În Japonia nu veţi vedea niciodată copii înfofoliţi. La 10 grade puştii poartă tricouri cu mânecă scurtă. De asemenea, în Tara Soarelui Răsare nu există teama de…. curent.

„Copiii japonezi, chiar dacă afară e frig, se îmbracă în tricou cu mânecă scurtă şi pantaloni scurţi şi se joacă afară, de aceea sunt foarte rezistenţi”, spune Chinatshu Kawatomo.

„În metroul japonez există aer condiţionat, era extrem de rece după părerea mea, iar eu şi soţul meu eram destul de infofoliţi şi am văzut un copil care avea maxim o lună, era nou-născut şi era fără ciorapi în picioare, într-un body şi atât. Nu era învelit cu păturica şi nu părea să fie nesănătos”, a povestit Alexandra Jidiuc.

Mamele japoneze ţin foarte mult ca cei mici să aibă o alimentaţie sănătoasă. Pe lângă orez şi peşte, din alimentaţia nici unui copil nu lipsesc fructele şi legumele.

Sunt cunoscute la nivel internaţional BENTO-urile – acele cutiuțe ale lor de mâncare în care mamele japoneze decorează orezul cu tot felul de feţe draguţe, tocmai pentru a îi determina pe copii să mănânce şi legume.

Copiii japonezi nu fac mofturi nici la masă. Explicaţia…

„În cultura japoneză se spune că există un spirit în orice. Şi în momentul în care nu mănânci tot sau nu te comporţi frumos la masă, arunci mâncarea sau scaunul de la masă, se spune că superi spiritul respectiv: al scaunului, al mâncării, al mediului înconjurător şi atunci, dacă tu superi spiritul şi el se va supăra pe tine şi se va întâmpla ceva negativ pentru tine”, precizează Alexandra Jidiuc.

În Tara Soarelui Rasare, nu veţi întâlni nicodată un copil care să facă o criză de isterie în magazin, pentru că nu i se cumpară jucării… Nu veţi întâlni tineri care să fie zgomotoşi pe stradă, să ţipe sau să jignească pe cineva.

De asemenea, ei consideră că este nepoliticos să te uiţi la străini, aşa că toţi se concentrează pe ce au de făcut şi nu se uită la persoanele din jur. Este motivul pentru care majoritatea copiilor sunt timizi şi ruşinoşi.

În societatea niponă există un cult al mamei, dar şi al profesorului, tocmai pentru că ei pregătesc copiii pentru viaţă şi societate. Mentalitatea japoneză este că fără EDUCATIE şi fără o SOCIETATE EDUCATĂ, nu există nici viitor!  

Sursa: www.digi24.ro

        Un articol impresionant despre cum se cresc copiii într-o țară dezvoltată în care respectul și onoarea sunt valori supreme. Nu întâmplător, la japonezi ,samuraii preferau sinuciderea (harakiri), în locul unei vieți lipsite de onoare! Am folosit rubrica „Curiozități” tocmai pentru faptul că multe practici ne surprind și  care pe la noi în România nu se folosesc.

         Așadar, iată ceea ce pe la noi pare anormal, în Japonia acest  „anormal”  dă siguranță unui viitor garantat. Cuvântul cheie care contează și care s-a repetat la nesfârșit a fost EDUCATIE.  Mai are rost să ne punem întrebarea : de ce Japonia  are statutul de MARE PUTERE MONDIALĂ ?

         Concluzia este că se poate și altfel , oameni buni. Dar oare mai este timp ?  

12 comentarii la articolul “Cum se face educația la alții? Modelul spartan aplicat de japonezi

  1. ” Chiar dacă pentru europeni poate părea exagerat, mamele îşi lasă copiii să meargă singuri la grădiniţă, încă de la vârsta de 3 ani. În prima zi îi conduc să le arate drumul, în a doua zi doar îl urmăresc şi din ziua a treia cei mici sunt pe cont propiriu. ” CULMEA : LA FEL ERA SI-N REPUBLICA POPULARA ROMANA IN ANII ’50 !!! ” Copiii japonezi nu fac mofturi nici la masă.” CULMEA : SI-N RPR SI-N RSR SI AZI IN ROMANIA ESTE CAM LA FEL SI , MAJORITATEA COPIILOR , NU FAC MOFTURI … DACA AU CE MANCA ! ” „În şcolile japoneze nu există femeie de serviciu. Este iarăşi un element care pe mine m-a surprins în condiţiile în care la noi copilul nici măcar tabla nu o şterge, pe principiul că trebuie ştearsă de doamna învăţătoare”, spune Alexandra Jidiuc. ” La noi , si-n oricare alta tara exceptand pe cele asiatice , asta ar fi considerata lipsa de bun simt . ” Un articol impresionant despre cum se cresc copiii într-o țară dezvoltată în care respectul și onoarea sunt valori supreme. Nu întâmplător, la japonezi ,samuraii preferau sinuciderea (harakiri), în locul unei vieți lipsite de onoare! ” Depinde ce inteleg ei prin onoare caci , diferentza dintre culturile asiatice si cele occidentale este imensa . Ce , tipii din yakuza , n-au onoare ?Daca Japonia ar avea cu adevarat statutul de MARE PUTERE MONDIALA , reprezentantii ei n-ar face pe dracu-n patru pentru a convinge alti reprezentanti sa le dea si lor din surplusul resurselor lor naturale . Doar cu , cultura , educatia si „onoarea ” , nu se poate traii sa fi sigur de asta iar japonezii , sant printre primii care-au inteles asta . M.Cooper iti doresc un week-end dupa dorintele dumitale : fie iesi la maneca scurta sa dai zapada din fatza casei , fie ai lasi pe altii s a faca treaba asta iar dumneata , stai infofolit in caldura casei si-ti bei linistit palinca in loc de SAKE !!! 😀 😀 😀 Oricum , multa sanatate din partea unui capitalist de onoare , ca mai toti capitalistii bucuresteni !!! 😀 😀 😀

  2. Civilizația niponă e de admirat în multe privințe, iar educația e una dintre cele mai impresionante dintre ele. Noi auzim despre ea doar din articole și unora nu le vine a crede, darămite să încerce a urma o parte din exemple. Cum nu ne place să preluăm nici din alte culturi, cum ar fi cele scandinave, pe motiv că nu ni se potrivesc. În schimb, preluăm într-o veselie tot felul de sărbători, cu motive de cheltuială și distracție. 😉
    Salutări efervescente din Seini, dragă Cornel!

  3. Ce sa mai spui!?
    Tipul acela de educatie e la ei! La noi…niciodata sau poate peste un secol… raul, dezordinea, incultura din educatie au prins radacini prea adanci…

  4. Extraordinar articol! Care nu doar că ne dezvăluie informații nemaipomenite despre cultura și civilizația niponă, dar care ne și explică de ce japonezii sunt de secole acolo unde sunt, iar noi suntem acolo unde suntem, văicărindu-ne lamentabil de viața noastră grea… EDUCAȚIA este cea mai mare investiție în viitor pe care un popor poate să o facă. Să formezi cât mai bine generațiile viitoare, îți asigură negreșit și un viitor luminos. Ori la noi… lipsa unei educații adecvate a dus la aceste derapaje cumplite ale societății românești. Și nu e vorba numai despre școală, ci și de educația din familie. Japonezii pun cu adevărat mare preț pe calitățile spirituale ale unui om, pe corectitudine, pe virtuți, pe caracter, pe ONOARE – cuvânt care la noi a cam dispărut din vocabular și din sistemul de valori. Pe vremuri, românii foloseau expresia: „pe cuvânt de onoare”. astăzi auzim acea variantă oribilă: „să moară mama, familia mea….”! Cuvinte goale, în spatele cărora se ascund numai minciuni. Un om este considerat de succes cu cât este mai „șmecher” și nu un om de caracter. Și atunci de ce ne mai mirăm de cei care ajung în vârful ierarhiilor sociale, oameni lipsiți de orice calități și fără nicio onoare? Coroborând acest articol cu cel următor, despre adevăr, am putea să spunem că noi, românii, am ales „educație și civilizație la preț redus”… Din păcate.
    Toate cele bune! 🙂

    • „educație și civilizație la preț redus” sunt vorbe cat o suta, draga Alex. Multumesc mult pentru asta si pentru tot comentariul tau realist ,la care subscriu si eu…
      O zi frumoasa !

Lasă un comentariu