Creștinul și cele patru puncte cardinale

Imagini pentru crestinul la spovedanieUn creştin evlavios, după ce s-a mărturisit părintelui său duhovnic, i-a cerut acestuia un sfat, o pildă bună de urmat, spre a merge cu şi mai multă râvnă pe calea lui Dumnezeu.

Duhovnicul, cu multă iscusinţă şi înţelepciune, îi explică faptul că orice creştin este dator sa privească în permanenţă spre cele patru puncte cardinale creştine, spre a duce o viaţă cât mai plăcută lui Dumnezeu.

Ucenicul, un creştin cu multă râvnă pentru cele duhovniceşti, îl rugă pe părinte să-i vorbească despre aceste puncte cardinale, căci deşi era un om citit, nu auzise despre aşa ceva până atunci.

Cu multă dragoste şi răbdare, duhovnicul îi spune că aceste patru puncte cardinale sunt: înapoi, înainte, în jos şi în sus, şi că trebuie să privească astfel:

– înapoi, cu iertare;

– înainte, cu încredere;

– în jos, cu înţelegere;

– în sus, cu recunoştinţă.

Apoi, îi lămuri despre cum trebuie să privească spre fiecare dintre aceste puncte cardinale. Şi îi spuse aşa părintele său duhovnic:

Înapoi, adică în trecut, este dator să privească orice creştin cu iertare, faţă de toţi cei ce i-au greşit;

Înainte, adică în viitor, cu multă încredere, deoarece toate încercările ne vin pentru mântuirea noastră de la Bunul Dumnezeu, care este Dragoste;

În jos, adică spre cei căzuţi în diferite patimi sau păcate, cu multăînţelegere şi compasiune, fiindcă tot fii ai Lui Dumnezeu sunt şi ei, însă fiind mai slabi în credinţă, au fost amăgiţi cu uşurinţă de cel viclean;

Iar cel de-al patrulea punct cardinal, spre care e dator să privească tot creştinul, cu multă recunoştinţă, este în sus, adică spre Înaltul Cerului, căci de acolo se coboară asupra noastră toată dragostea şi căldura părintească a Bunului Dumnezeu. 

          Așadar , este bine de luat aminte : pentru liniștea noastră și bucuria sufletului , să privim  înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere  şi în sus cu recunoştinţă!

3 comentarii la articolul “Creștinul și cele patru puncte cardinale

  1. Toate punctele cardinale de mai sus sunt la fel de importante, după părerea mea. De aceea e bine să nu neglijăm vreunul, că se strică balanța.

Dă-i un răspuns lui racoltapetru6 Anulează răspunsul