Cel mai bun fiu

             Un bătrân aflat pe patul de moarte și-a chemat cei trei fii pe care îi avea și le-a grăit:

– Nu pot împărți în trei ceea ce am, pentru că ar însemna sa las prea puțin fiecăruia dintre voi. Am hotărât să las tot ceea ce am aceluia dintre voi care se va dovedi cel mai înțelept. Am pus pe masă câte un ban pentru fiecare. Cel care va reuși să cumpere cu acest ban ceva cu care să umple întreaga casă va avea parte de toată moștenirea.

Primul fiu s-a întors acasă cu o mare cantitate de fân, însă nu a umplut decât o parte din casă.

Cel de-al doilea fiu a cumpărat pene, dar tot n-a putut umple casa.

Cel de-al treilea fiu – care a și avut parte de moștenire – a cumpărat o lumânare. A stat până s-a lăsat întunericul, a aprins lumânarea și casa s-a umplut de lumină.

Fiți lumină și bucurie pentru cei din preajmă ! Să-i inspirați  cu frumusețea și bunătatea voastră! 

3 comentarii la articolul “Cel mai bun fiu

Lasă un comentariu