Trei pescari găsiră într-o zi o sticlă plutind. Au pescuit-o şi au zărit înăuntru o bucată de hârtie.

Au spart sticla şi au descoperit următorul mesaj: „Ajutor! Salvaţi-mă! Oceanul m-a aruncat pe o insulă nelocuită. Stau pe mal şi aştept ajutorul. Grabeşte-te! Sunt aici.”    

 

Pescarii se uitară unul la altul nedumeriţi: 

-Nu este scrisă nicio dată, spuse unul. Cu siguranţă, acum e prea târziu.

Sticla poate să fi plutit de mult pe apă.

Altul remarcă şi el:

-Nu este indicat locul. Nici măcar numele oceanului!

Al treilea, întorcând pe toate părţile petecul de hârtie, zise:

-Acesta nu este un mesaj obişnuit. El vrea să ne spună că insula numită Aici este oriunde. Şi ea poate fi găsită chiar acum.

Citind această povestioară într-o carte de spiritualitate orientală, mi-am adus aminte de o cugetare creştină care zice că singurul timp şi loc care-ţi aparţin cu adevărat sunt: astăzi şi aici. 

Ziua de ieri îi aparţine lui Dumnezeu, pentru că el o judecă, iar ziua de mâine îi aparţine diavolului, pentru că el este maestrul amânării.

Omul, acum şi aici, poate să fie bun, în rest nu există decât nostalgie sau visare.

Mă bucur că sunt aici și  acum…ASTĂZI. Nu degeaba se mai spune că o zi de astăzi face cât două zile de mâine.

Minunate și sugestive versurile pe care le-am găsit într-o poezie a lui C.Alin Balasoiu :

Putem trăi doar în trecut                    

Să stăm să măsurăm nisipul,

Putem trăi în viitor,

Și să ghicim de-i mult nimicul!

…Dar, vrei să fii nemuritor?

Atunci trăiește numai clipa,

Trăiește-ACUM, nu-n viitor.

Iar în trecut? Nu e nimica…

Așasar, „Incetinește … și bucură-te de viață. Mergând prea repede, nu numai că nu mai poți urmări peisajul vieții, dar la un moment dat nu mai știi unde mergi și de ce.”(E. Cantor)