7 alimente care expiră înainte de termenul de valabilitate

Imagini pentru  termen de valabilitate 12 luniCu siguranță faci des curat în frigider și arunci alimentele care au depășit termenul de valabilitate. Însă cât de frecvent verifici termenul de valabilitate al alimentelor din dulap? Unele dintre ele, deși încă nu au depășit termenul de valabilitate, pot fi deja expirate.

Uleiul de măsline

Fiecare sticlă de ulei are marcată pe ea termenul de valabilitate. Însă acesta este valabil dacă sticla nu este desfăcută. În  momentul în care deschizi capacul, uleiul intră în contact cu aerul și cu lumina și din acest motiv râncezește mai repede. După câteva luni de la deschiderea sticlei, chiar dacă nu este utilizat frecvent, el capătă un miros înțepător, ca de oțet, iar gustul se va modifica.

Făina de grâu

Dacă au trecut câteva luni decât ai deschis punga cu făină, este posibil ca aceasta să fi expirat deja. În general, făina albă rezistă 8 luni după deschidere, dacă este depozitată corespunzător, iar făina integrală 6 luni, deoarece uleiurile natural din boabele de grâu se deteriorează mai repede. Dacă făina are un miros ciudat, este mai bine să o arunci.

Condimentele și ierburile aromate

Ca și în cazul uleiului de măsline, de îndată ce ambalajul este deschis, condimentele și ierburile aromate își pierd din proprietăți. Nu vor mai avea un gust la fel de puternic, aroma se va diminua și nu vor mai condimenta preparatele. Este de ajuns să miroși condimentele, iar dacă aroma lor nu este puternică, este cazul să le arunci.

Nuci și semințe

Ai cumpărat o cantitate mare de nuci cu gândul să-ți ajungă multă vreme? Nu ai făcut cea mai bună alegere. După șase luni acestea râncezesc, deoarece sunt bogate în uleiuri. Cel mai bine este să le păstrezi în frigider și nu în dulap. La fel ar trebui depozitate și migdalele sau semințele de dovleac și floarea-soarelui.

Cerealele

Dacă fulgii de ovăz rezistă mai mult timp, deoarece sunt foarte puțin procesați, nu același lucru se poate spune despre cerealele aromate. De îndată ce intră în contact cu aerul, ele încep să se înmoaie și capătă consistența cartonului, deoarece zahărul din componența lor începe să se dizolve și le înmoaie.  Dacă cerealele nu scot un sunet puternic când le rupi, atunci este cazul să le arunci.

Pesmetul

Nu mai are cum să se strice din moment ce este deja uscat, deci nu poate mucegăi, nu-i așa? Ei bine nu, pesmetul poate mucegăi, mai ales dacă este ținut într-un mediu umed, cum este bucătăria, unde se formează aburi de la mâncare.

Praful de copt și bicarbonatul de sodiu

Dacă nu sunt desfăcute din ambalajul original, praful de copt și bicarbonatul de sodiu pot fi folosite chiar și la doi ani după expirarea termenului de garanție. După această perioadă este mai bine să le arunci, deoarece își pierd proprietățile, deci aluaturile de prăjituri nu vor mai crește. (Sursa : clickpoftabuna.ro)
Imagini pentru fac curat in frigiderNu mi-am propus să intru în farfuria ta, dar , cu siguranță , merită să fim mai atenți în privința a ce „băgam” în gură și , mai ales , când o facem . Recunosc că nici eu nu am știut o bună parte din aceste lucruri,  așa că o să încerc să mă conformez .

Așadar, gata cu „poveștile”!

Am declanșat pe loc un inventar amănunțit și o curățenie generală … frigiderului  din dotare .  🙂

Multă sănătate și tot binele din lume !

4 comentarii la articolul “7 alimente care expiră înainte de termenul de valabilitate

  1. Am ”noroc” că nu prea mai gătesc, deci nu-mi fac stocuri de alimente. Dar o să fiu atent la uleiul de măsline și făina de mălai. O săptămână cu multe satisfacții, dragă prietene! 🙂

    • O ,da , asta am sa fac si eu ….mereu se aduna cate ceva de care trebuie sa „scap” . Macar de boala de a face stocuri am scapat mai de mult , da’ uneori se mai intampla . ca de oameni suntem.
      O zi cu soare prin suflet , ca pe-afara cam ploua peste tot ! 🙂

Lasă un comentariu